Vivo lansează două chinezării atrăgătoare și ieftine, înainte de Black Friday

de: Alexandru Puiu
14 11. 2018

În timp ce mulți dintre noi visează cu interes la Black Friday, iar chinezii tocmai s-au bucurat de ziua reducerilor, cei de la Vivo au dezvăluit două terminale interesante cu niște finisaje superbe.

În aceeași zi, în colțuri diferite ale mapamondului, Vivo a dezvăluit două gadgeturi noi. Acestea nu sunt complet noi în raport cu portofoliul existent de dispozitive, dar incorporează câteva schimbări care merită avute în vedere și, în plus, sunt disponibile în mai multe piețe din afara Chinei.

Primul dintre cele două aparate noi este Vivo Y95. Noul smartphone este o versiune îmbunătățită a lui Y93 lansat în urmă cu ceva timp în China, dar are în plus un senzor de amprentă pe partea din spate. Smartphone-ul este construit în jurul unui panou de 6,22 inci cu o crestătură în partea de sus și o rezoluție nativă de 720 x 1520 pixeli. Panoul folosit este de tip IPS.

Partea de procesare este asigurată de o combinație între un SoC Snapdragon 439 cu 4GB RAM și 64GB de memorie internă ce poate fi extinsă prin carduri microSD. Pe spate, are două camere principale, una de 13 megapixeli și o a doua de 2 megapixeli. Camera frontală este de 20 de megapixeli pentru selfie-uri încărcate de detalii.

Suportă deblocarea facială pe lângă cea cu amprentă, iar Vivo Y95 incorporează un acumulator de 4030 mAh și este preinstalat cu Android 8.1 Oreo mascat de interfața proprietară Vivo Funtouch OS 4.5. Prețul de achiziție pentru el este de 263 de dolari. 

Vivo Z1 Lite nu a avut parte de un eveniment de lansare, dar a fost listat pe site-ul companiei. Dintr-un punct de vedere, îți aduce aminte de Vivo V9, dar este disponibil cu o serie de finisaje mai atrăgătoare.

Noul smartphone este construit în jurul unui LCD de 6,26 inci cu o rezoluție nativă Full HD+ și o crestătură în partea de sus. Partea de procesare este asigurată de o combinație între un Snapdragon 626 octa-core tactat la 2,2 GHz, cu 4GB RAM, o memorie internă de 32GB și suport pentru carduri microSD de până la 256GB.

În privința abilităților de captură, smartphone-ul Vivo Z1 Lite are o cameră frontală de 16 megapixeli cu F/2.0. Pe spate, are o combinație între o cameră de 16 megapixeli cu F/2.0 și o a doua cameră de 2 megapixeli cu F/2.4. Telefonul este preinstalat cu Android 8.1 Oreo mascat de FunTouch OS și include o baterie de 3260 mAh. Se încarcă prin microUSB, dar autentificarea se efectuează prin intermediul camerei fontale – Face Wake. Smartphone-ul colorat costă doar 140 de euro și este disponibil în trei finisaje diferite, Aurora Blue, Red și Black.